Home / Crosetat si tricotat / Decoratiuni pentru Craciun; Stelute crosetate, tutorial cu poze si explicatii
Decoratiuni de Craciun stelute rozete crosetate tutorial cu poze si explicatii.

Decoratiuni pentru Craciun; Stelute crosetate, tutorial cu poze si explicatii

Stelutele crosetate si clopoteii sunt decoratiunile  ideale pentru impodobirea bradului de Craciun. Se pot realiza din diferite tipuri de fire, insa cele mai folosite sunt bumbacul mercerizat, care se poate apreta foarte bine, dar si firul  de lurex cu vascoza care da o stralucire aparte decoratiunilor pentru Craciun.

Va voi prezenta in continuare cateva modele de stelute crosetate .

Model 1

decoratiuni de Craciun stelute crosetate tutorial

Materiale necesare:

  • Bumbac mercerizat Angelica
  • Croseta nr.2

Diagrama stelutei crosetate:

decoratiuni de Craciun stelute crosetate tutorial

Diametrul stelutei crosetate este de aprox. 7 cm.

 

Randul 1

Se croseteaza 4 ochiuri de lant si se inchide cercul cu un ochi alunecat. Se croseteaza 3 ochiuri de lant pentru inaltarea randului apoi se croseteaza inca 3 ochiuri de lant. * Se croseteaza un piciorus cu un jeteu si 3 ochiuri de lant* . Se repeta inca de 4 ori modelul dintre *si *. Se inchide randul cu un ochi alunecat.

decoratiuni de Craciun stelute crosetate tutorial

Randul 2

Se croseteaza 4 ochiuri de lant apoi un piciorus cu un jeteu, ochi de lant, piciorus cu un jeteu, ochi de lant, piciorus cu un jeteu,ochi de lant. * Se croseteaza apoi un piciorus cu un jeteu, ochi de lant, piciorus cu un jeteu, ochi de lant, piciorus cu un jeteu, ochi de lant, piciorus cu un jeteu , ochi de lant* . Se repeta modelul dintre* si * inca de 4 ori. Se inchide randul cu un ochi alunecat.

decoratiuni de Craciun stelute crosetate tutorial

Randul 3

Se croseteaza 3 ochiuri alunecate pana in mijlocul celor 4 picioruse. Se lucreaza 3 ochiuri de lant apoi 2 picioruse cu un jeteu, 3 ochiuri de lant prinse de primul  (se formeaza un picou) apoi inca 3 picioruse cu un jeteu si piciorus scurt prins peste 2 picioruse cu un jeteu. * Se croseteaza 3 picioruse cu un jeteu, 3 ochiuri de lant (picou)apoi inca 3 picioruse cu un jeteu, piciorus scurt *. Se repeta modelul de la *si * inca de 4 ori. Se inchide randul cu un piciorus alunecat.

decoratiuni de Craciun stelute crosetate tutorial

decoratiuni de Craciun stelute crosetate tutorial

Model 2

decoratiuni de Craciun stelute crosetate tutorial

Diagrama

Materiale necesare

  • Fir Anchor auriu 80 % vascoza , 20 % mettalic lurex
  • Croseta nr.2

Randul 1

Se croseteaza 6 ochiuri de lant si se inchide cercul cu un ochi alunecat. Se croseteaza apoi 3 ochiuri de lant pentru inaltarea randului care corespund unui piciorus cu un jeteu, apoi inca 4 ochiuri de lant. * se lucreaza un piciorus cu un jeteu apoi 4 ochiuri de lant*. Se repeta modelul de la*si * inca de 4 ori. Se inchide randul cu un ochi alunecat.

Randul 2

Se inalta randul crosetand 3 ochiuri de lant ( care corespund primului piciorus ) apoi inca 3 picioruse cu un jeteu, 10 ochiuri de lant. * In urmatorul spatiu se croseteaza 4 picioruse cu un jeteu , 10 ochiuri de lant*. Se repeta modelul dintre * si * inca de 4  ori. Se inchide randul cu un ochi alunecat.

decoratiuni de Craciun stelute crosetate tutorial

Randul 3

Se croseteaza un ochi de lant alunecat apoi* 8 picioruse cu un jeteu , 3 ochiuri de lant , 8 picioruse cu un jeteu ,piciorus scurt prins in mijlocul celor 4 picioruse cu un jeteu de la randul anterior*. Se repeta modelul dintre * si * inca de 5 ori. Se inchide randul cu un ochi alunecat.

decoratiuni de Craciun stelute crosetate tutorial

decoratiuni de Craciun stelute crosetate tutorial

Diametrul stelutei este de 9 cm.

Model 3

Diagrama

Randul 1

Se face o bucla  si se croseteaza 2  ochiuri pentru inaltarea randului ( care corespund unui piciorus simplu cu un jeteu)apoi se croseteaza in continuare 19 picioruse cu un jeteu. Se inchide randul cu un ochi alunecat.

Randul 2

Se croseteaza 2 ochiuri de lant ,dupa care se croseteaza inca 3 ochiuri. *se lasa pe dinafara primul ochi dintre picioruse, se croseteaza un piciorus cu un jeteu in ochiurile dintre piciorusele randului anterior, apoi se croseteaza inca 3 ochiuri*. Modelul dintre * si * se repeta de 8 ori. Se inchide cu un ochi alunecat.

Randul 3

Se croseteaza 4 ochiuri de lant ( care corespund unui piciorus triplu) apoi se croseteaza inca 3 picioruse triple ( cu 3 jeteuri). Se croseteaza un lantisor din 10 ochiuri.* Se fac 4 picioruse  cu 3 jeteuri in urmatoarele ochiuri ale randului anterior, apoi se croseteaza inca 10 ochiuri*. se repeta modelul dintre * si * inca de 8 ori.

Randul 4

Se croseteaza  cate un ochi alunecat intre piciorusele randului anterior* apoi se croseteaza 7 picioruse cu un jeteu, 3 ochiuri si inca 7 picioruse cu un jeteu in cele 10 ochiuri ale lantisorului din randul anterior. Ultimul grup de picioruse se leaga cu un ochi alunecat intre piciorusele cu 3 jeteuri ale randului anterior* Modelul dintre * si * se repeta de 10 ori. Se inchide randul cu un ochi alunecat iar capetele se ascund.

 

Acelasi model dar din fire diferite, bumbac si lurex cu vascoza .Aceste stelute (rozete crosetate au diametrul de 12 cm aprox. si cantaresc 9 gr. cea din bumbac si 6 gr. cea din lurex.

Apretarea se face cu apret alimentar (poate fi amidon din porumb), o lingura de apret la 150 ml. apa.

Se amesteca o lingura de apret cu apa rece si se pune la incalzit amestecand continuu cu lingura 1-2 minute pana se ingroasa.

Se introduc stelutele ,se scot si se preseaza usor sa se elimine surplusul de apret, apoi se fixeaza cu ace de gamalie pe o placuta de polistiren ca sa se usuce bine intinse.

Spor la lucru!

Va recomand sa-mi vizitati si magazinul meu online, unde puteti gasi la vanzare unele dintre creatiile mele, iar daca aveti nevoie gasiti la vanzare si fire de tricotat si crosetat ieftine. Click aici: shop.gabrielafaur.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close